Intermarium – nașterea lui Homo Responsabilis

English: Intermarium – the birth of Homo Responsabilis
Polski: Intermarium – narodziny Homo Responsabilis
Magyar: Intermarium – a Homo Responsabilis születése
Русский: Интермариум – рождение Homo Responsabilis
Česky: Mezimoří – Zrození druhu Homo Responsabilis

Acest articol se bazează pe discuţiile de la www.bramaby.com dedicate lui Intermarium şi ideilor de federalism Central Est European, iniţiază o dezbatere despre virtuţile care ar putea oferi o bază pentru o astfel de uniune, și ajută la alinierea naţiunilor Intermariene la o cauză ȋntr-un sistem de valori comune.

Introducere 

Fiecare uniune politică, entitate socială sau naţiune care aspiră la un rol de lider mondial, care se străduieşte să lase o amprentă ȋn istoria umanităţii, are o anumită idee filozofică la bază. Această idee constituie raţiunea de a fi a acestei entităţi, și alimentează zelul ei de a performa. Astfel de idei pot conţine elemente creative sau destructive, sau adesea ambele elemente. Ideile sunt ȋmprumutate, ȋmbunătăţite, sau construite – cu alte cuvinte, ele evoluează.

Ideologia imperialistă a Romei antice, Catolicismul imperiului habsburgic, jihadismul Otomanilor, imperialismul industrial al Angliei, marxismul Uniunii Sovietice, naţional socialismul celui de-al Treilea Reich, capitalismul democratic al Statelor Unite ale Americii – fiecare dintre aceste paradigme filozofice a contribuit nu doar la realizările (incluzând o mulţime de realizări negative) conducătorilor lor, dar şi, cel mai important, la existenţa lor ca ȋntreg. Lipsa unei “idei mareţe” pentru care un lider să se simtă ȋn intregime responsabil, duce la neputință și la un declin intern rapid. Exemple din ultima categorie pot include entităţi ȋn aparenţă uriaşe, dar de fapt fragile, ȋncepând cu imperiul lui Alexandru Macedon, imperiul Mongol, până la Uniunea Europeană, uniunea Latin Americană Mercosur, sau chiar și Rusia post-Sovietică.

Intermarium (Międzymorze, Межморье) este un nume din ce ȋn ce mai mult asociat cu ȋntreaga diversitate a ţărilor cuprinse ȋntre Germania și Rusia. Nu este doar un ȋnlocuitor pentru o voluminoasă și stereotipizată Europă Centrală și de Est, ci o conotaţie care include o idee mult mai profundă cu un iz federalist dinamic. In cartea sa The Interimarium: Wilson, Madison, and East Central European Federalism, Jonathan Levy susţine că o uniune politică a acestor ţări creată pe principii federaliste ar putea genera o soluţie de durată la problemele regiunii, și ar asigura securitatea lor precum şi un progres susţinut.

Cu toate acestea, o uniune politică fără o idee fundamentală ȋn spate, nu este de nici un folos. O astfel de entitate nu are de fapt nici o raţiune de a exista. O cooperare economică eficientă poate foarte bine să fie construită ţinând cont de regulile și procedurile internaţionale existente. Cu toate acestea, prezenţa unor valori comune ȋn cadrul regiunii este o cale către virtuţi comune care pot eventual să genereze Intermarium. Ȋn viziunea străinilor, aşa numiţii Est Europeni (sau ar trebui probabil să-i numim “Intermarieni”) au anumite trăsături şi valori comune pe lângă nume imposibil de pronunţat și obiceiuri de petrecăreţi. Dacă cei din exterior pot vedea aceste trăsături, poate putem merge un pas mai departe să ȋncercăm identificarea unor valori idealiste care ar putea uni Intermarienii printr-o cauză comună. O idee mai fundamentală care ar asigura nu doar existenţa lui Intermarium, dar ar şi oferi regiunii un motiv de a se transforma dintr-un discipol ȋntr-un lider, de a avea ceva specific de susţinut, de a găsi o cale spre conducerea mondială de magnitudine planetară. Articolul de faţă ȋși propune să fie un prim pas ȋn analiza ideii Intermariene, și este o invitaţie la o discuţie deschisă.

Virtuţile Intermariene 

Misterul lui Intermarium este că pare şi uniform și divers ȋn acelaşi timp. Ȋn ciuda multor secole de istorie comună, abundenţă de inamici comuni, coexistenţă continuă umăr lângă umăr şi nesfârşită infiltrare reciprocă și întrepătrundere a națiunilor sale, varietatea liniilor globale de diviziune care se ȋntind pe acest teritoriu nu ar putea fi mai bogată. Catolicism şi Ortodoxie, Slavi şi non-Slavi, lume latină şi lume cirilică, credincioşi neclintiţi şi indiferenţi faţă de religie, membrii NATO şi non-membrii NATO, UE şi non-UE, Euro şi non-Euro, etc.etc.

La prima vedere, această diversitate face şi mai dificilă găsirea unor trăsături comune. Ȋnsă poate este exact diversitatea noastră cea care ne poate da principala puterea şi imboldul de a lăsa aceste discrepanţe secundare deoparte, concentrându-ne pe lucruri care contează cu adevărat. Mai jos sunt expuse câteva dintre virtuţile principale care pot fi susţinute de Intermarium şi Intermarieni.

1. Republicanism (Un anti-imperiu democratic)

O perioadă seminficativă din istoria naţiunilor Intermariene este străbătută de o luptă ȋmpotriva imperiilor şi a domniei imperiale. Cei patru adversari principali – Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman, Imperiul Rus, şi Imperiul German – au ȋnvăţat să coopereze mult mai repede decât au reuşit Intermarienii să-şi elimine propriile nemulţumiri interne ȋn procesul formării naţionale (aceste nemulţumiri au fost totodată exploatate la maximum de către imperii pentru a-i ȋnvrăjbi pe Intermarieni unii ȋmpotriva altora). Totuși există și un revers al medaliei. Prin natura luptei lor, naţiunile Intermariene au dezvoltat o legătură strânsă cu idealurile republicanismului ca un set de valori progresive ȋn opoziţie cu presiunile imperiale din jur. Chiar și ȋn cazul Ungariei, care în cele din urmă s-a luptat pentru dreptul de a ȋmpărţi oblăduirea imperială cu casa austriacă, această gratificație s-a dovedit a fi mai degrabă o răsplată pentru lupta sa pro-republicană intensă ȋmpotriva cauzei imperialiste impusă de armele austriece și rusești.

Tradiţiile unei guvernări democratice, pluraliste, au rădăcini foarte adâci ȋn mulţi Intermarieni. De la timpuriile instituţii vox-populi din Rusul Kievan, până la perioada regilor aleşi ai Ungariei, de la Seim-ul uniunii statale polono-lituaniene până la tradiţiile democraţiilor cazace, de la revoluţiile republicane ȋn Valahia şi Moldova până la revoltele anti-imperialiste din Polonia Mare. Ȋntr-o anumită măsură, istoria ȋn sine nu a lăsat Intermarienilor decât opţiunea de a ȋmbrăţișa evoluţia republicanismului anti-imperialist. Și chiar când această cale s-a confruntat cu asupritori superiori pe propriul tărâm, menirea republicană a căutat o ieșire ȋn altă parte – ca și aceea a lui Tadeusz Kosciuszko și Michael Kovats ȋn Statele Unite ale Americii, Ignacy Domeyko ȋn Chile, și a multor altora.

Calea către republicanism a fost nu doar un produs al tradiţiilor vox populi de luare a deciziilor ȋn regiune, dar și un edificiu de gândire independentă și de opoziţie la dogmele impuse din exterior. Unul dintre primele și cele mai vii exemple produse de acest tip de mentalitate anti-imperială a fost mişcarea husită a poporului ceh. Husiţii au reușit să ȋnfrunte cu succes nu numai cel mai mare imperiu al acelor vremuri – sfântul imperiu roman, ci și ideologia politică dominantă a lumii- dogma creștină a Romei papale. Această dorinţă intrinsecă de a trăi după propria concepţie ȋmpotriva tuturor diferenţelor din jur ne conduce spre a doua virtute a Intermarienilor – naţionalismul progresiv.

2. Naţionalismul progresiv (Naţiunea mea ȋmi este castel)

Naţionalismul local este în mare măsură inseparabil de viaţa Intermarienilor. Chiar şi in locuri ca Belarus al carui ideologie autoritară a fost modelată după schiţe sovietice care au denunţat cu ȋnverşunare naţionalismul şi au subminat identitatea cetăţenilor, sentimente fundamentale ca şi „noi versus ei” şi „nu te băga in curtea mea” sunt la fel de pregnante ca şi in locuri ca Serbia care a trecut prin conflicte etnice.

Procesele de formare naţională ȋn Intermarium au fost sângeroase şi dure. Nu în cele din urmă, pentru că fiecare naţiune Intermariană s-a dovedit a fi foarte greu de eradicat. Intermarium este un loc fără vreun caștigator istoric principal – intern sau extern. Un cuptor infernal care a format o varietate de greu-de-ucis ȋn loc să-i topească ȋntr-o singură mare supra-naţiune ca și Germania sau Rusia. Această luptă pentru supravieţuire a cauzat Intermarienilor multă durere, i-a costat multe vieţi, a epuizat resurse, și a luat forme progresive și hidoase.

Ȋn cele din urmă, la nivel individual, fiecare naţiune Intermariană a fost dezavantajată pentru că era prea mică să conteze. Cu toate acestea, daca cineva consideră Intermarium ca pe un ecosistem unificat, concluziile pot fi diferite. Varietatea naţiunilor a produs varietatea perspectivelor şi a stimulat competiţia ȋntre elementele sistemului, aviditatea lor de a performa. Variabilitatea “DNA-ului lui Intermarium” creşte sansele de supravieţuire ale fiecărui element. Ȋn marea lui de naţiuni, Intermarium ȋncearcă un număr mai mare de lucruri, este prompt ȋn a identifica trăsături de succes, și le ȋmpărtăşeşte efectiv la nivel intern prin mecanismele competiţiei şi ale auto-evaluarii vis-à-vis de ceilalţi.

Revoluţiile din 1989 s-au propagat precum un foc mistuitor. S-ar fi ȋntâmplat revoluţia de catifea ȋn Cehoslovacia fără represiunile brutale din Polonia mai devreme? Ar fi reuşit mişcarea Solidaritatea ȋn Polonia fără ca Sovieticii să aibă deja mâinele pătate de sângele Primăverii de la Praga şi de Budapesta? Ar fi căzut Ceauşescu ȋntr-un vacuum? Cu siguranţă, toate acestea sunt de dezbătut. Dar ceea ce poate fi cu greu pus sub semnul ȋntrebării este că, cu cât cineva ȋncearcă mai mult, cu atât reușeşte mai repede. Naţiunile Intermariene se uită ȋntotdeauna unele la altele pentru a-și măsura propriile performanţe.

In epoca unei globalizări puţin ȋnţelese și a unui multiculturalism care decade ȋn naţiunile Europei de Vest, naţionalismul local al Intermarienilor a dobândit o altă conotaţie. A devenit ultimul centru pentru păstrarea realizărilor și continuarea dezvoltării bazelor civilizaţiei europene. Nu ȋn ceea ce privește religia – multe naţiuni Intermariene nu sunt deloc religioase – ci pentru a da civilizaţiei europene o a doua șansă de a progresa fără a repeta greșelile fostelor imperii prinse ȋn politici de vinovaţie post-colonială. Intermarium este pro-global, şi beneficiază cu nerăbdare de procesul globalizării, ȋnsă are ȋncă şansa să găsească locul corect pentru naţional şi global ȋn sine ȋnsuşi, să le pună pe cele două ȋn balanţă fără a le supune unui mariaj forţat.

Naţionalismul deschis şi onest al naţiunilor Intermariene ȋşi asumă un rol progresiv prin furnizarea funcţiilor concurenței, variabilităţii, conservării și echilibrului. Dacă o naţiune este integră ȋn privinţa modurilor ei de viaţă şi nu se angajează ȋn ipocrizii să câştige avantaje ieftine ȋn detrimentul celor din exterior, poate să-si permită ceva major – să fie responsabilă. Responsabilă pentru fiecare cetăţean, pentru fiecare acţiune, şi cel mai important – pentru fiecare lipsă de acţiune. De aici, a treia şi principala virtute – responsibilismul.

3. Responsibilismul (Daca poţi, eşti responsabil)

Caracterul luptelor şi provocărilor cu care majoritatea naţiunilor Intermariene s-au confruntat ȋn ultimele secole a fost de aşa natura că un dușman sau o forţă oponentă era de obicei de o superioritate copleşitoare. Că vorbim de lupta naţiunilor balcanice ȋmpotriva armatelor numeroase ale imperiului Otoman, sau de mulţimea revoluţiilor naţionale şi revoltelor ȋmpotriva ruşilor, austriecilor şi contropitorilor prusaci sau de supravieţuirea ȋntre maşinile de razboi ale lui Hitler ori Stalin, sau chiar de revoluţiile interne ale epocii moderne din România ȋn 1989 până la Ucraina lui 2004 – toate acestea au o caracteristică comună, curajul și onestitatea de a nu te da batut ȋntr-o luptă ȋn care cel mai probabil ai pierde.

Cu toate acestea, o slabă speranţă pentru victorie nu ȋnseamnă să nu lupţi. Cetăţenii Budapestei au demonstrat-o ȋn 1956, Praga – ȋn 1968, cei din Minsk continuă demonstraţiile chiar și astăzi. Și aceste conflicte inegale cu regimuri sponsorizate din exterior și câinii lor de pază locali au lăsat o amprentă adâncă cu o valoare filozofică ȋn viaţa Intermarienilor. Această amprentă continuă să influenţeze mentalitatea Intermarienilor mult dupa ce aceste conflicte au fost trecute ȋn arhivele istoriei. Intermarienii nu acceptă scuze de genul „Mi s-a ordonat să fac asta”, „toata lumea a facut asta, deci am facut-o și eu”, sau „Nu am știut”. Pentru că fiecare este responsabil pentru tot ceea ce face și chiar mai responsabil pentru ceea ce nu face. Ȋn acest articol sintetizăm această virtute prin termenul „responsibilism”.

Responsibilismul este una dintre valorile emergente despre care sperăm să ȋi poată călăuzi pe Intermarieni continuu ȋnainte. O data ce ȋnţelegem mai bine şi reuşim să definim sensul responsibilismului, el poate deveni perla coroanei civilizaţiei Intermariene. Ceva care se transformă dintr-un mecanism defensiv al naţiunilor greu de ucis ȋn stindardul unui lider global.

Daca poţi opri o crimă sau salva o persoană – ești responsabil pentru asta. Dacă poţi opri un război – ești responsabil pentru asta. Dacă poţi salva o planetă – ești responsabil pentru asta. Dacă poţi ridica umanitatea pe noi ȋnălţimi – esti responsabil pentru asta. Cu cât poţi mai mult – cu atât mai mare este responsibilitatea ta. Responsibilismul implică faptul că nu suntem doar primate care au ȋnvaţat mersul biped şi ȋsi folosesc ocazional raţiunea, ci şi că ne asumăm ȋntreaga responsabilitate pentru orice facem, precum şi pentru orice alegem să nu facem. Salutaţi nașterea lui HOMO RESPONSABILIS (o persoană responsabilă) – urmatoarea specie ȋn lanţul trofic superior omului de canapea al Erei Egoiste!

Responsibilismul este legat ȋn mod intrinsec de celelalte două virtuţi Intermariene – republicanismul și nationalismul progresiv. Prin stabilirea unui nivel mai mare de responsibilitate pentru cei mai capabili, cu mai multe resurse, mai educaţi, responsibilismul construiește pe tradiţiile locale ale democraţiilor nobile combinând virtuţile aristocraţiei cu oportunităţile universale ale democraţiei. Responsabilismul este ȋn multe moduri un produs al republicanismului Intermarian, și al luptelor pe care le duce.

In același timp, responsibilismul este și factorul esenţial de echilibru ȋn naţionalismul Intermarienilor. Responsibilismul este global, ȋn vreme ce naţionalismul este extrem de local. Naţionalismul competitiv al Intermarienilor devine progresiv numai atunci când se amestecă cu responsibilismul. Când naţiunile știu linia dupa care să-si abandoneze diferenţele, şi lucrează ȋmpreună să realizeze ceva mai bun. Nu pentru că ar fi ȋn vreun fel o tranzacţie, ci pentru că este ceva pentru care sunt toţi responsabili ȋn mod colectiv.

Concluzie 

Responsibilismul, naţionalismul progresiv şi republicanismul Intermarienilor sunt reciproc conectate, şi se construiesc încontinuu una din cealaltă.

chart_ro

Responsibilismul reprezintă un concept propus care evoluează din virtuţile Intermariene, şi are menirea de a le conecta ȋntr-un sistem coerent şi independent. El apare totodată la timpul potrivit, când tehnologia avansează, canalele informaţionale se dezvoltă, şi experienţa socială acumulată oferă unelte pentru evoluţia accelerată a lui homo responsabilis, o persoană responsabilă.

Este greu de prezis ȋn zilele noastre dacă Intermarium va evolua ȋntr-o uniune politică ori militară. Cu toate acestea – cum spiritul Intermarian o spune – nu ȋnseamnă că nu trebuie să ȋncercăm. Crearea recentă a Grupului De Luptă Vişegrad este primul pas ȋn această direcţie. Trebuie suplimentat cu mult mai multe. Pentru a realiza acest lucru, Intermarienii trebuie să aibă o cauză comună pe care să o susţinem ȋn ciuda diferenţelor dintre noi, şi chiar beneficiind de pe urma acestor diferenţe. Numai ȋn acest fel va putea Intermarium să devină un stindard pentru propriile valori, şi s-ar putea transforma ȋntr-un jucator global capabil să preia cele mai provocatoare sarcini – de la conducere geopolitică până la programe spaţiale comune.

Discuție

Image | Posted on by | Tagged | Leave a comment